Procese de preparare a superaliajului

Sep 17, 2026 Lăsaţi un mesaj

1. Turnare și procese metalurgice
Tehnologiile avansate de producție de turnare și echipamentele de procesare - cum ar fi solidificarea controlată, prelucrarea cu granulație fină, formarea/repararea cu laser și tehnicile de turnare rezistente la uzură - sunt dezvoltate și perfecționate în mod continuu. Îmbunătățirile aduse tehnologiilor existente sporesc consistența calității și fiabilitatea diferitelor produse de turnare din superaliaje.
Superaliajele care conțin puțin sau deloc aluminiu sau titan sunt în general topite folosind cuptoare cu arc electric sau cuptoare cu inducție fără vid. Pentru superaliajele cu conținut ridicat de aluminiu și titan, topirea într-un mediu atmosferic face dificilă controlul pierderii elementelor și duce la creșterea contaminării cu gaz și incluziuni; prin urmare, este necesară topirea în vid. Pentru a reduce în continuare conținutul de incluziune și pentru a îmbunătăți distribuția incluziunii și structura de cristalizare a lingoului, poate fi folosit un proces duplex care combină topirea primară și retopirea secundară. Metodele primare de topire includ cuptoare cu arc electric, cuptoare cu inducție în vid și cuptoare cu inducție fără vid; metodele secundare de topire includ cuptoare cu electrozi consumabili în vid și cuptoare de topire cu electrozgură.
Lingourile de aliaje întărite cu soluție solidă și aliaje cu conținut scăzut de aluminiu și titan (total Al + Ti < ~4,5%) pot fi descompuse prin forjare. Aliajele cu conținut ridicat de aluminiu și titan necesită, în general, extrudare sau laminare pentru defalcarea inițială, urmată de laminare la cald în material finit; unele produse sunt supuse mai departe laminare la rece sau trefilare la rece. Lingourile de aliaj de diametru mare sau piesele forjate în formă de clătite necesită prelucrare cu prese hidraulice sau prese hidraulice de forjare de mare viteză.
2. Procese metalurgice de cristalizare
Pentru a reduce sau elimina granițele perpendiculare pe axa tensiunii, precum și pentru a minimiza sau elimina porozitatea, au fost dezvoltate în ultimii ani procese de solidificare direcțională. Acest proces implică determinarea creșterii granulelor de-a lungul unei singure direcții cristalografice în timpul solidificării, rezultând boabe columnare paralele fără limite transversale ale granulelor. Cerința principală pentru obținerea solidificării direcționale este stabilirea și menținerea unui gradient de temperatură axial suficient de abrupt și disiparea eficientă a căldurii axiale între temperaturile lichidus și solidus. În plus, pentru a elimina în întregime granițele de cereale, este necesară cercetarea proceselor de fabricație a lamelor monocristaline. 3. Procesul de metalurgie a pulberilor
Procesul de metalurgie a pulberilor este utilizat în primul rând pentru a produce superaliaje întărite prin precipitare și întărite prin dispersie de oxid. Acest proces conferă plasticitate - sau chiar superplasticitate - superaliajelor turnate care altfel sunt nedeformabile.
4. Procese de consolidare
(1) Consolidarea soluției solide
Matricea este întărită prin adăugarea de elemente cu dimensiuni atomice diferite de cele ale metalului matricei (de exemplu, crom, wolfram, molibden) pentru a induce distorsiunea rețelei; prin adăugarea de elemente care scad energia de stivuire-defect a matricei de aliaj (de exemplu, cobalt); și prin adăugarea de elemente care întârzie viteza de difuzie a elementelor matricei (de exemplu, wolfram, molibden).


(2) Întărirea precipitațiilor
Aliajul este întărit prin tratament de îmbătrânire, care determină precipitarea unei a doua faze (cum ar fi ", " sau carburi) din soluția solidă suprasaturată. Faza " împărtășește aceeași structură cubică centrată pe față (FCC) ca și matricea, are o constantă similară a rețelei și este coerentă cu rețeaua cristalină; prin urmare, împiedică mișcarea uniformă a particulelor în interiorul matricei. și oferind o întărire semnificativă. Faza este un compus intermetalic de tip A3B, unde A reprezintă nichel sau cobalt, B reprezintă aluminiu, titan, niobiu, tantal, vanadiu sau tungsten, iar cromul, molibdenul sau fierul pot ocupa fie faza A sau B tipică din aliaje de nichel.
Efectul de întărire al fazei „ poate fi îmbunătățit prin următoarele mijloace:
① Creșterea fracțiunii de volum a fazei ';
② Ajustarea nepotrivirii rețelei dintre faza ' și matrice pentru a obține consolidarea prin deformare de coerență;
③ Adăugarea de elemente precum niobiul și tantalul pentru a crește energia limită anti-fază (APB) a fazei „, îmbunătățind astfel rezistența acesteia la forfecare prin dislocare;
④ Adăugarea de elemente precum cobalt, wolfram și molibden pentru a crește rezistența intrinsecă a fazei. Faza " are o structură tetragonală centrată pe corp (BCT) cu compoziția Ni3Nb. Datorită nepotrivirii semnificative a rețelei dintre faza " și matrice, este indusă o deformare substanțială de coerență, conferind aliajului o limită de curgere ridicată; cu toate acestea, efectul de întărire scade semnificativ la temperaturi peste 700 de grade. Superaliajele pe bază de cobalt nu conțin în general faza, ci sunt în schimb întărite de carburi.