În domeniile semiconductorilor, optoelectronicii și energiei noi, proprietățile fizice inerente ale unui material substrat sunt adesea insuficiente pentru a îndeplini cerințele de performanță din ce în ce mai stricte pentru dispozitive. Esența tehnologiei filmului subțire constă în aplicarea unui strat ultra-subțire depus - cu grosimea de la câțiva nanometri la câțiva micrometri - care modifică proprietățile optice, electrice și de protecție ale suprafeței unui material fără a compromite structura substratului subiacent.
De la filmele izolatoare și interconexiunile metalice utilizate pentru izolarea și conducerea semnalului în microcipuri până la acoperiri antireflex pe lentile de precizie și straturi nano-protectoare pe electrozii bateriei, peliculele subțiri au evoluat mult dincolo de simplele „acoperiri de protecție”. Orice defecțiune microscopică - indiferent dacă este vorba despre aranjamentul rețelei cristaline, calitatea cristalină, planeitatea suprafeței sau stresul intern - influențează direct randamentul și durata de viață operațională a dispozitivului final.
În consecință, dezvoltarea tehnologiei filmului subțire se îndepărtează de abordarea tradițională, prin încercare și eroare, bazată exclusiv pe experiența empirică. Obținerea echilibrului corect între parametrii interdependenți - cum ar fi densitatea filmului, aderența și stresul intern - într-o fereastră de creștere extrem de îngustă rămâne provocarea de bază în toate procesele avansate de peliculă subțire.

